joi, 29 aprilie 2010

Mersul celui care pleacă

Mersul celui drag care se îndepărtează. Într-o zi obişnuită, ce-şi are soarele la locul lui. La o oră ca toate celelalte, la o oră la care niciodată nu se întâmplă nimic.

L-aţi studiat vreodată? Ca o fotografie colorată, în nuanţe de alb negru. O poză ce se mişcă în ritmul celui care pleacă. Imaginea aceea întipărită pe amintire te urmărește uneori, la fel, când nu te aștepți. Atunci când brusc trece un metrou pe lângă tine. Când ești pe aceeași stradă și te zguduie un sunet puternic de mașini ce se ciocnesc. Te uiți și treci mai departe.

Şi paşii lui sunt caraghioşi. Mişcările nătângi, de om normal. Atent la obstacolele din jur…de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Şi oamenii ce trec pe lângă el ca nişte figuranţi dintr-un film. Ei nu îl privesc, nu înţeleg acţiunea şi nu le pasă. Sunt parcă prea mulţi, şi nu apar în ceață, așa cum ar trebui să fie. Le poți vedea chipurile mult prea clar. Niciunul nu pricepe și nu sare să te ajute. Maşini, afişe, magazine, zgomote multe…şi o boare de împietrire ce cade pe chipul unui privitor care nu vrea să fie observat. E ca în fiecare zi…dar nu ești în fiecare zi.


Ai fost vreodată acel privitor? Te-ai uitat vreodată la celălalt actor ce părăseşte filmul înaintea ta? L-ai văzut cum iese din cadru? Dar scenariul…ai încercat să-l schimbi?

L-ai văzut vreodată plin de fericire pe chip cum dănţuie în horă cu mişcări ridicole?...cu o bucurie tâmpă peste faţă? Şi glasul lui e caragios. Şi nu-şi găseşte oglindă în tine. Te încerca o senzație ciudată pe care nu puteai să i-o împărtășești, dar pe care ai încheiat-o în acceptare.

Îţi aminteşti de toate astea când te uiţi la el cum pleacă. Începi să le înţelegi. Ai vrea să dai banda înapoi şi de acolo să fi spus altceva. Să-i vezi pașii nătângi derulându-se înapoi până la tine.


Nu e un film de dragoste. E doar un film normal.

2 comentarii:

  1. eu traiesc des senzatia asta. studiez zilnic filmul celorlalti. ma incarc in felul asta. n-as schimba scenariul, sa nu perturb autenticul.
    cel mai misto e la gradi, cand n-am timp sa mediez toate conflictele copiilor, dar regasesc in pornirile lor atata naturalete..ca nu ma mai satur sa-i contemplu cu secundele...la ei timpul curge in mii de secunde :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cam cel mai bun articol de pana acum.

    Edi.

    RăspundețiȘtergere