Pentru razboi si pace

Îmi place mult ca nu știu ce culoare au ochii tăi. Uneori sunt deschiși, alteori îmi par atât de întunecați. Ba sunt sinceri, ba șăgalnici. De parcă ți-ai închis viața în ei și mereu i-au urmat cursul. Și mi se pare că de fiecare dată când îi deschizi, ceva important o să se întâmple.

Îmi place când mă privești…că parcă îmi croiești scenariu și tre’ să te urmez ca muta. Și știu că uneori te uiți prin mine. Atunci inima îmi spune că ai câștigat. Că orice aș face eu și oricât sclipici mi-aș pune peste față, ochii tai au un drum măreț înaintea lor. Îmi spun că ascunzi chestiuni grandioase în ei. Îmi place că mă domini. Așa ești tu. Și-mi place că nu știi ce furtună declanșezi în mine. Că tu clipeşti şi eu mă lupt cu monştrii în filmele pe care tu le faci. Aici îţi stă geniul, nu? Şi mereu ştiu că nu trebuie decât să desfac un nasture de la cămaşă. Să-mi ridic fusta din greşeală. Ochii tai se fac mari deodată şi-şi uită rolul. Însă deşi am bagheta în mână, nu vreau să-i păcălesc. Vreau să-mi ridice fusta în film. Să vadă că nu pot să joace fără mine. Şi-acolo undeva, să ştie că tot ce fac, e ca să primească un rol cu mine alături. Aici e puterea mea.

Ca să-i deschid şi eu pe-ai mei. La ora 3 în noapte…când joacă îngeri cu plante, noi aşteptăm să ne dăm seama. E 1-1. Te aștept, îți spun.

Mersul celui care pleacă

Mersul celui drag care se îndepărtează. Într-o zi obişnuită, ce-şi are soarele la locul lui. La o oră ca toate celelalte, la o oră la care niciodată nu se întâmplă nimic.

L-aţi studiat vreodată? Ca o fotografie colorată, în nuanţe de alb negru. O poză ce se mişcă în ritmul celui care pleacă. Imaginea aceea întipărită pe amintire te urmărește uneori, la fel, când nu te aștepți. Atunci când brusc trece un metrou pe lângă tine. Când ești pe aceeași stradă și te zguduie un sunet puternic de mașini ce se ciocnesc. Te uiți și treci mai departe.
Şi paşii lui sunt caraghioşi. Mişcările nătângi, de om normal. Atent la obstacolele din jur…de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Şi oamenii ce trec pe lângă el ca nişte figuranţi dintr-un film. Ei nu îl privesc, nu înţeleg acţiunea şi nu le pasă. Sunt parcă prea mulţi, şi nu apar în ceață, așa cum ar trebui să fie. Le poți vedea chipurile mult prea clar. Niciunul nu pricepe și nu sare să te ajute. Maşini, afişe, magazine, zgomote multe…şi o boare de împietrire ce cade pe chipul unui privitor care nu vrea să fie observat. E ca în fiecare zi…dar nu ești în fiecare zi.

Ai fost vreodată acel privitor? Te-ai uitat vreodată la celălalt actor ce părăseşte filmul înaintea ta? L-ai văzut cum iese din cadru? Dar scenariul…ai încercat să-l schimbi?

L-ai văzut vreodată plin de fericire pe chip cum dănţuie în horă cu mişcări ridicole?...cu o bucurie tâmpă peste faţă? Şi glasul lui e caragios. Şi nu-şi găseşte oglindă în tine. Te încerca o senzație ciudată pe care nu puteai să i-o împărtășești, dar pe care ai încheiat-o în acceptare.
Îţi aminteşti de toate astea când te uiţi la el cum pleacă. Începi să le înţelegi. Ai vrea să dai banda înapoi şi de acolo să fi spus altceva. Să-i vezi pașii nătângi derulându-se înapoi până la tine.

Nu e un film de dragoste. E doar un film normal.

Best albums and songs of 2009

Well…not that I’m ever agree with any top…but just for remembering. Other way I would surely forget. And for my friends interested in music
So…this is my version, and if I ever receive any other opinion, I will write it here.

1. Kasabian - West Ryder Pauper Lunatic Asylum
2. Massive Attack – Splitting the atom (If it had more than 4 pieces, it would have been on the 1st place – the 2010 album with the Splitting the Atom version of those 4 songs)
3. Placebo – For What it’s Worth
4. Moby – Wait for me
5. Prodigy – Invaders must die
6. Archive - Controlling Crowds
7. The XX – XX
8. Bruce Springsteen – Working on a dream
9. IAMX – Think of Eangland
10. Mando Diao – Give me fire
11. Royksopp – This must be it
12. Them Crooked Vultures - Them Crooked Vultures
13. Air – Love 2
14. Muse – The Resistance – just because they are Muse and I waited so long for this album
15. Mos Def – The Ecstatic – the album is very good, but not quite my style


And…the situation changes when it comes to the best songs:

1. The movie on your eyelids – Placebo
2. Chase the tear – Portishead
3. Pray for rain – Massive Attack
4. Thick as thieves – Kasabian
5. Wait for me – Moby
6. The hollow earth – Thom Yorke
7. Kings of speed - Archive
8. Working on a dream – Bruce Springsteen
9. Invaders must day – The Prodigy
10. My propeller – Arctic Monkeys

Let’s stick to 10 this time…because there are sooo many

Sunt vicioasă și sunt victimă!

În momentul în care un fumător vicios își aprinde o țigară, va stârni reacțiile nefumătorilor într-o paletă largă de la acceptare la dezgust. În tot cazul, dacă ar fi să i se pună un însemn pe frunte, nu va fi niciodată în nuanțe roz.
Un fumător vicios respectuos, va întreba dacă deranjează, va încerca să nu deranjeze, nu va sufla fumul către cei din jur, ba chiar se va depărta puțin de apropierea lor… chiar dacă i s-a permis să își aprindă o țigară. Un fumător vicios nerespectuos își va aprinde o țigară în orice condiții, fără să îi pese de restul.
Există studii care demonstrează efecte pozitive ale fumatului. Ultimul de care am auzit susține că nu fumatul și implicit nicotina crește riscul îmbolnăvirii de cancer, ci teama că fumatul este nociv. Prin urmare, media ar fi răspunzătoare pentru declanșarea cancerului în rândul fumătorilor care se simt vinovați că fumează deoarece induce sentimentul de vinovăție. În rândul celor care fumează și nu se simt vinovați, rata îmbolnăvirilor ar fi egală cu cea a nefumătorilor. Complicată teorie. (așa că, dacă fumați, fiți inconștienți că vă face rău și nu citiți presa, nu deschideți tv…știți voi). Același studiu spune că fumătorii sunt mai puțin predispuși către maladii precum Parkinson sau Alzheimer. Teoria asta are susținere în mai multe medii. Nicotina scade riscul acestor maladii și este folosită în tratarea lor. Înclin să-i dau dreptate. Am mai auzit de la un amic medic că într-adevăr ajută la memorie.
Ceea ce se știe cu siguranță este că fumatul crește nivelul de încredere în propria persoană și, datorită efectelor sensibil euforizante ale nicotinei, crește buna dispoziție pe termen scurt. Mă rog, având în vedre faptul că te omoară, rațiunea înclină talerul către NU. Tutunul era folosit de către călugări pentru a inhiba pornirile sexuale. În schimb Kant privea tutunul ca pe un excitant sexual. Mda…se pare că totul are legătură cu sexul. Unii se apucă de fumat ca să fie mai populari…și să atragă partenerii de sex opus…ca să … facă sex. Reclamele la țigări sunt mai mult cu sâni decât cu cafele…deci…draq e de vină!
Am menționat astea pentru că, cel puțin teoretic, înțelegerea avantajelor poate oferi răspunsuri la întrebarea “de ce se fumează?” Că au și fumătorii motive pentru dependența lor.

Nu e bine să fumezi. Să fim serioși. Toată lumea o știe. Cine e de altă părere, caută scuze sau avantaje.

Dar, ziceam mai devreme că te omoară. Cel puțin asta spun campaniile antifumat, și legile împotriva fumatului în locurile publice.
Și lăsând la o parte părerile cercetătorilor, ale doctorilor și așa mai departe…legea, e lege! Și dacă e lege, trebuie respectată. Îți convine sau nu, nu stai la discuții. Ca să nu se ajungă la debandadă și haos, trebuie să ne supunem unor legi. Deci, dacă se adeverește în mod legal că te omoară, înseamnă că dacă fumezi în locuri publice o să mori. Tu și cei din preajma ta. De asta n-ai voie. Dar numai medicii și unele campanii spun că mori dacă fumezi la tine acasă. Legea, nu. Cam ciudat. În afară de lege, nu prea ești obligat să asculți de nimeni. De ce în locurile publice mori, dar acasă nu? E un vid legislativ…sau o anomalie? Sau…cum să-i zic?...o metodă de evitare a potențialelor crize economice?
Absolut toate măsurile împotriva fumatului sunt aplicate asupra consumatorilor. Ei suportă preţul din ce în ce mai mare al pachetului de ţigări…adică ei plătesc accizele. Nu pot să afirm cu siguranţă că toate sumele provenite din accize se varsă la bugetul de stat. Că nu prea cred. Un raţionament matematic ar spune că profitul companiilor producătoare de ţigări ar trebui să varieze în jurul unei cifre constante, cu o marjă de eroare cuprinsă într-un interval destul de mic. Însă nu e aşa. Anul trecut, pe mare criză mare, profitul Philip Morris a crescut cu 5% doar în ultimul semestru. 5% e mult. Alte cifre arată o creștere a profitului industriei cu 22%. De ce?...dacă numărul fumătorilor trebuie să scadă prin campaniile antifumat în care se investesc atâția bani în mod constant, prin restricţiile impuse asupra consumului în spaţii publice…şi chiar prin decesul fumătorilor, anunţat sub poze dezgustătoare pe pachetele de ţigări? Dar ce știu eu? Eu doar cumpăr.
Tot fumătorii sunt cei prigoniţi din locurile publice. Nu au voie să fumeze la locul de muncă, în bibliotecă, la teatru, la film, la restaurant, pe aeroport, în tren…nici în aer liber în toate cazurile. Sunt prigoniţi pe toate canalele de televiziune, străfulgeraţi de priviri dezgustate pe stradă, ruşinea familiei, citaţi ca exemple negative de biserici şi şcoli.
Deşi le este interzis să fumeze în baruri, cafenele şi restaurante, aceleaşi localuri vând ţigări la fel ca toate tabaco-shop-urile. Ţi le bagă sub nas, apoi te trimit afară în frig sau ploaie ca să îţi arate în ce hal ai ajuns: te-a costat 10 lei.
Ca să se absolve de vină, singura cerinţă impusă companiilor producătoare a fost să vâre pe pachete un chenar cu avertismente: „Fumatul ucide!”. Apoi îţi şi arată cum, cu imagini care mai de care mai spectaculoase: Uite aşa o să arăţi! – te costă 10 lei. Li se fac reclame publicitare…umplu ecrane şi outdoor-uri: Nah nişte moarte! Nu e aşa că îți surâde?!
Fumatul creează dependenţă. Orice dependenţă este asemuită unei boli care se tratează în clinici specializate. Bolnavii sunt denumiţi „victime”. Există chiar clinici pentru tratarea dependenţei de tutun…dar nu la noi încă.
Orice substanţă nocivă care creează dependenţă se numeşte drog. Drogurile sunt interzise prin lege. Producerea, comercializarea şi consumul de droguri este ilegal, constituie faptă penală şi se pedepseşte cu închisoarea (rar, amenzi costisitoare). Şi atunci, dacă te omoară şi creează dependenţă, de ce ţigările îţi sunt vârâte în nas peste tot? De ce se îmbogăţesc din ce în ce mai mult producătorii de ţigări pe spinarea victimelor, asemeni traficanţilor de droguri? De fapt nu…că dacă e legal, implică mai puţine cheltuieli, deci se îmbogăţesc mult mai mult.
Boșii industriilor producătoare și distribuitoare de țigări sunt invitați la evenimente mondene și dezbateri publice unde sunt prezentați ca și exemple de succes, modele demne de urmat. Somități intelectuale respectate. Nu prea auzi despre ei în revistele de scandal, deși au la brațul lor pipițe deștepte. Fumătorii sunt portretizați ca întruchipare a personajelor negative în filme. Ca niște caractere slabe în societate. Sunt urâți, vicioși și răi.
Cel care vinde moarte e un model, iar cel care înghite ce dă modelul e un ratat. Așa da exemplu!
Care principiu de echitate funcționează aici? Adică de ce fumatul e legal dacă omoară?...De ce ni se vâră moartea sub nas la orice colț și apoi suntem acuzați că am picat în plasă? Și de ce ni se dau drept modele pe cei care au început lanțul?
Adică, direct: corect ar fi nu să se pună restricții celor care fumează, ci să se interzică fumatul în totalitate, producerea sursei lui și a comercializării lui. Însă și pe asta o știe toată lumea.

De ce gura mea poate fi închisă şi fabrica lor nu? Pentru că eu sunt vicioasă și sunt victimă.

Cats and the city

Atențiune! Atențiune!
Ca să ni se arate că nu toate piţipoancele sunt piţipoance, trebuie introdusă o nouă specie. Nu de alta, dar văd ca lumea a evoluat. Să le zicem mâţele. Bine, le-aş zice eu altfel, numai că ar fi prea evident.
Deci: Mâţele nu sunt proaste ca piţipoancele. Nici măcar nu au gusturi rele. Multe sunt drăguţe. Majoritatea le invidiază şi le copiază pe cele drăguţe. Se îmbracă într-un mod foarte foarte evident, menit să atragă toată atenţia audienţei. Inspiră accente de nimfomanie. Atitudinea lor spune că sunt foarte foarte deştepte, precum şi superioare muritorilor.
Caracteristica principală a mâţelor este, evident, mieunatul. Când ţi-e lumea mai dragă, te trezeşti cu nişte ochi mari şi pierduţi care te fixează, acompaniaţi de un „miaaauuuu”. Mâţele drăguţe sunt luate în braţe, normal. Celelalte…penibile şi acceptate, ca să nu cumva să se strice trendul.
Acu ce să zic…toate ca toate, da când aud mieunatul ala…Adică, ce vrei fato? Nişte uscăţele de-a lu’ Tommy, un pliculeţ de whiskas pentru pisici mofturoase?...Sau ce, că nu pricep?!
Ba da…știu! Un șoricel!


PS: Dacă credeţi că treaba cu mieunatul a fost o glumă, ei bine nu e o glumă. Chiar miaună!

Între semeni

De când cu blogăreala asta, (cu care tot nu sunt pro, by the way) am constat că dragostea e mai comentată decât votul. Nu mereu pe faţă, dar îi atinge pe toţi, chiar şi pe cei mai puternici dintre semeni.
Ceea ce ne arată că sunt multe poveşti nespuse între oameni…şi că nu există vină care să nu merite a fi înţeleasă şi iertată.

Stop retardation!

De multe ori am spus că scriu povești pe aici ca să citească ceva și amicii mei care nu au citit o carte în viaţa lor. Că dacă e de mine, sunt şi ei curioşi. Măcar atât să fac şi eu pentru ei, că altfel n-am nici o şansă. Hmmm…de fapt nu e adevărat. Motivul e altul. Făceam şi eu o glumă…însă acu că stau să mă gândesc, justificarea ar fi fost foarte legală. E gravă situaţia.
Și dacă nu vă regăsiți: Serios!…chiar sunt oameni care se laudă că n-au citit în viața lor o carte.
Majoritatea sunt tineri. Şi e al naibii de trist.
Nu pricep cum şi de ce atât de multe persoane sunt interesate de…nimic. Dacă spui că ai alte preocupări, mulţi râd. E aşa de amuzant şi nu m-am prins eu? În ultimii ani, dezinteresul pentru orice a crescut constant. Înainte aveam intelectuali, care erau respectaţi şi invidiaţi. Astăzi, termenul a devenit un fel de arhaism. Parcă face parte din limba veche. Cu toate astea, numărul absolvenţilor de studii superioare e în continuă creştere. Adică se produc pe bandă rulantă experţi licenţiaţi care nu ştiu să facă nimic, să producă nimic, să exprime nimic…şi mai mult decât atât, îi batjocoresc pe cei puţini care încearcă să facă ceva. Acum avem generaţii fascinate de parvenism, de showuri ieftine şi muzică proastă care se plâng încontinuu de soarta lor. Deci chiar nu înţeleg…pe lângă faptul că e prostesc, mai e şi extrem de plictisitor.
Chestiunea se complică şi mai mult de când cu internetul on zi și noapte. Jocuri…presă…chat…tot tacâmul. Şi apropos de cărţi, mă enervează şi mai tare apariţia cărţilor online…ca să nu mai zic de e-books. Mi-e frică să nu ducă la exterminarea scriitorilor. Toate artele au o formă de finanţare, chiar dacă ajung pe internet. Picturile sau sculpturile se cumpără, sau se văd în muzee şi expoziţii, degeaba te uiţi la poze cu ele pe net. La teatru şi dans te duci…la film te duci cu o fată, ca să mănânci nişte popcorn, să vezi 3D sau efecte speciale pe ecrane uriaşe. Deşi fac atâta tam tam, muzicienii câştigă din contractele cu casele de discuri (sau pierd, după caz)…însă calitatea primează. Adică dacă sunt buni, vor avea fani care îi descoperă pe internet de cele mai multe ori, le trimit și prietenilor lor sau le promovează pe bloguri și rețele de socializare. Fanii cumpără albume originale și ar da oricât să de ducă la concerte, unde să îi asculte cântând în carne și oase. Bun…dar cu cărțile cum rămâne?...atât timp cât se pot downloada de pe internet, se pot și printa. Deja se găsesc pe torenți și sunt la îndemâna tuturor. Gratis. Efectul e cam același cu o carte cumpărată. Așa că la ce bun să mai dai bani pe cărți? Și problema e că unui text n-ai ce artificiu să îi faci ca să merite să mai dai un ban pe carte. În afară de respect. Dar și așa dezinteresul e maxim. Mobilierul modern nici nu mai are rafturi de cărți. N-am văzut o persoană care să se fi mutat în casă nouă și să își facă undeva o bibliotecă.
Aaaa…știu! Singurul motiv pentru care ai cumpăra o carte, ar fi ca să o faci cadou.