Cats and the city

Atențiune! Atențiune!
Ca să ni se arate că nu toate piţipoancele sunt piţipoance, trebuie introdusă o nouă specie. Nu de alta, dar văd ca lumea a evoluat. Să le zicem mâţele. Bine, le-aş zice eu altfel, numai că ar fi prea evident.
Deci: Mâţele nu sunt proaste ca piţipoancele. Nici măcar nu au gusturi rele. Multe sunt drăguţe. Majoritatea le invidiază şi le copiază pe cele drăguţe. Se îmbracă într-un mod foarte foarte evident, menit să atragă toată atenţia audienţei. Inspiră accente de nimfomanie. Atitudinea lor spune că sunt foarte foarte deştepte, precum şi superioare muritorilor.
Caracteristica principală a mâţelor este, evident, mieunatul. Când ţi-e lumea mai dragă, te trezeşti cu nişte ochi mari şi pierduţi care te fixează, acompaniaţi de un „miaaauuuu”. Mâţele drăguţe sunt luate în braţe, normal. Celelalte…penibile şi acceptate, ca să nu cumva să se strice trendul.
Acu ce să zic…toate ca toate, da când aud mieunatul ala…Adică, ce vrei fato? Nişte uscăţele de-a lu’ Tommy, un pliculeţ de whiskas pentru pisici mofturoase?...Sau ce, că nu pricep?!
Ba da…știu! Un șoricel!


PS: Dacă credeţi că treaba cu mieunatul a fost o glumă, ei bine nu e o glumă. Chiar miaună!

Între semeni

De când cu blogăreala asta, (cu care tot nu sunt pro, by the way) am constat că dragostea e mai comentată decât votul. Nu mereu pe faţă, dar îi atinge pe toţi, chiar şi pe cei mai puternici dintre semeni.
Ceea ce ne arată că sunt multe poveşti nespuse între oameni…şi că nu există vină care să nu merite a fi înţeleasă şi iertată.

Stop retardation!

De multe ori am spus că scriu povești pe aici ca să citească ceva și amicii mei care nu au citit o carte în viaţa lor. Că dacă e de mine, sunt şi ei curioşi. Măcar atât să fac şi eu pentru ei, că altfel n-am nici o şansă. Hmmm…de fapt nu e adevărat. Motivul e altul. Făceam şi eu o glumă…însă acu că stau să mă gândesc, justificarea ar fi fost foarte legală. E gravă situaţia.
Și dacă nu vă regăsiți: Serios!…chiar sunt oameni care se laudă că n-au citit în viața lor o carte.
Majoritatea sunt tineri. Şi e al naibii de trist.
Nu pricep cum şi de ce atât de multe persoane sunt interesate de…nimic. Dacă spui că ai alte preocupări, mulţi râd. E aşa de amuzant şi nu m-am prins eu? În ultimii ani, dezinteresul pentru orice a crescut constant. Înainte aveam intelectuali, care erau respectaţi şi invidiaţi. Astăzi, termenul a devenit un fel de arhaism. Parcă face parte din limba veche. Cu toate astea, numărul absolvenţilor de studii superioare e în continuă creştere. Adică se produc pe bandă rulantă experţi licenţiaţi care nu ştiu să facă nimic, să producă nimic, să exprime nimic…şi mai mult decât atât, îi batjocoresc pe cei puţini care încearcă să facă ceva. Acum avem generaţii fascinate de parvenism, de showuri ieftine şi muzică proastă care se plâng încontinuu de soarta lor. Deci chiar nu înţeleg…pe lângă faptul că e prostesc, mai e şi extrem de plictisitor.
Chestiunea se complică şi mai mult de când cu internetul on zi și noapte. Jocuri…presă…chat…tot tacâmul. Şi apropos de cărţi, mă enervează şi mai tare apariţia cărţilor online…ca să nu mai zic de e-books. Mi-e frică să nu ducă la exterminarea scriitorilor. Toate artele au o formă de finanţare, chiar dacă ajung pe internet. Picturile sau sculpturile se cumpără, sau se văd în muzee şi expoziţii, degeaba te uiţi la poze cu ele pe net. La teatru şi dans te duci…la film te duci cu o fată, ca să mănânci nişte popcorn, să vezi 3D sau efecte speciale pe ecrane uriaşe. Deşi fac atâta tam tam, muzicienii câştigă din contractele cu casele de discuri (sau pierd, după caz)…însă calitatea primează. Adică dacă sunt buni, vor avea fani care îi descoperă pe internet de cele mai multe ori, le trimit și prietenilor lor sau le promovează pe bloguri și rețele de socializare. Fanii cumpără albume originale și ar da oricât să de ducă la concerte, unde să îi asculte cântând în carne și oase. Bun…dar cu cărțile cum rămâne?...atât timp cât se pot downloada de pe internet, se pot și printa. Deja se găsesc pe torenți și sunt la îndemâna tuturor. Gratis. Efectul e cam același cu o carte cumpărată. Așa că la ce bun să mai dai bani pe cărți? Și problema e că unui text n-ai ce artificiu să îi faci ca să merite să mai dai un ban pe carte. În afară de respect. Dar și așa dezinteresul e maxim. Mobilierul modern nici nu mai are rafturi de cărți. N-am văzut o persoană care să se fi mutat în casă nouă și să își facă undeva o bibliotecă.
Aaaa…știu! Singurul motiv pentru care ai cumpăra o carte, ar fi ca să o faci cadou.

2 oo

Cea mai importanta şi difuzată ştire legata de sărbătorile pascale a fost cea cu premierul Boc care a spart un ou cu capul. Bun…deci premierul a ţinut cu tot dinadinsul să ne demonstreze că deşi capul său şi cu oul au aceeaşi dimensiune, el e mai tare de cap ca oul. Știam!

Părere

Mamă mamă…m-am chinuit până acum să nu scriu pe blog despre mine. Adică ce fac, la ce mă gândesc, cum mă simt şi tot aşa. Ceea ce mi se pare culmea în alte părţi. După cum mi se pare trist să te transformi într-o pagină al cărei puls se poate lua în orice moment. Pe lângă asta, e şi penibil rău de tot: “Azi sunt trist!”…”mi-am cumpărat o pereche de pantofi şi sunt surescitată la maxim” “Am văzut astăzi filmul ăsta şi e mega tare…e aşa deosebit până la cer. Am căzut pe spate de 7 ori până acum, abia am reuşit să-mi revin”. N-am nimic cu recomandările, numai că nu se fac aşa…ar trebui să li se acorde mai mult respect, zic eu.
De fapt aş fi scris chiar numai la persoana a III-a, numai că prea mult îmi place exprimarea directă. Au un impact mai puternic asupra celor care citesc, aşa că persoanele I şi II ar trebui folosite chiar mai des în orice formă scrisă.
În aceeaşi ordine de idei, am încercat să nu fac categorii. Nu prea îmi place să etichetez ceva. Nici să ordonez…dacă stau să mă gândesc, cred că nu-mi place ordinea, şi nici ordinele. Nici lucrurile spuse prea direct…tehnica asta cam lâncezeşte mintea, care şi aşa…:)
Şi nici să comentezi tot ce se întâmplă nu prea mă încântă. Sunt alţii plătiţi să facă revista presei.
Daaarrr…sunt totuşi unele lucruri, gânduri, impresii şi aşa mai departe, pe care parcă nu pot să nu le vărs undeva. Prin urmare, tocmai mi-am dat cu firma în cap şi am făcut o rubrică, şi am zis în mod direct ce cred, şi mi-am dat părerea pe faţă pe net…şi o să mai spun.
Gata, tac.