marți, 5 aprilie 2011

Să mergi în mâini, înainte!


N-am muză, n-am culoare și nu-mi arată versul cât e nătâng ți-e mersul. Miroase-a câini de mult huliți, a domni de viță, șlefuiți. Copiii mulți au fețe goale. Mă uit în jos și văd picioare. Mă duc în față cu avânt. Mă uit în sus, văd cerul mare. Ceva s-a dus și nu mai moare.
Era cândva în pas de seară, cu alint nebun de scorţişoară…şi mirosea a domnişoară. Erau străzi, culori nebune. Tot ce ştiu, acum ţi-aş spune. Era praf, viteză, glume. Erau blocuri, rugăminţi, case şi copii cuminţi. Erau moşnegi simpatici cu bastoane…erau romanţe, ceaiuri şi bomboane.
Era mai bine şi mai rău. Era mai pur şi simplu totul. Erau vieţi acum uitate. Rosturi şi poveţe moarte.

Și când credeam că nu am vină
Îmi miros mâinile a benzină


Citesc poeți demult mascați. Încerc să văd unde-mi duc gândul. Citesc istorie desfirată ce-ar vrea să dea sens la armată. Citesc pagini de hârtie, gândul e filozofie. Găsesc sens în vorbe goale.
Îmi împiedic mintea de dorinţă şi caut rost în nesăbuinţă. Am cărţi la capul patului şi vorbe duse-n sfatul tatălui. Am multe drumuri ascuţite, drumuri drepte, sincere, pitite. Poteci către izvoare, cărări şerpuitoare cu şerpi simpatici printre tufe. Am drumuri simple, rugătoare…poteci adânci şi-ademenitoare. Am munţi de urcat, sfaturi de ascultat şi vise de urmat.

Citesc de viaţă, de trecut. Citiţi şi voi şi-mi spuneţi mie.
Îmi miros mâinile a hârtie.

Am cuvinte printre degete şi-arunc cu ele în mulţime. Unii se-nfruptă însetaţi. Alţii se feresc de ele. Alţii mă sfâşie ca să le ajungă. Alţii s-au culcat de mult. Alţii n-au timp să plângă. Alţii culeg şi înţeleg. Unii fac ce trebuie. Unii sunt aşa cum trebuie să fie. Unii înţeleg, alţii mă condamnă. Am vorbe pentru toți….şi sensuri pentru nimeni.

Uneori tot ce-ai clădit se stinge.
Îmi miros mâinile a sânge.


Când tot ce-ai dat e piatră seacă. Când cauţi în van, şi nu mai pleacă. Lovești în monștrii trecători, clădiți de tine, în visări. Când tot ce ți-e drag, te-neacă…tăios, scoți sabia din teacă.
Și dacă nu ar fi rupt din tine, l-ai face scrum dintr-o clipire. Și dacă n-ai vrea încă o privire, ți-ai da din tot pentru orbire.

Uneori tot ce iubești se iartă
Îmi miros mâinile a piatră.


Ascult clasici apuşi. Îmi spun că multe au fost. Ştiam. Ascult clasici în viaţă. Îmi spun că multe sunt. Ştiu. Ascult romantici melancolici. Îmi spun că tot ce e frumos, e-aici. Optimişti. Ascult romantici furioşi. Îmi spun că tot ce nu se-ntâmplă e destin nedrept. Posibil. Ascult nonconformişti notabili. Îmi spun că tot ce e, e ne-nţeles. Convenabil. Ascult rataţi împliniţi. Îmi spun că tot ce este, nu se ştie, dar e aşa cum trebuie să fie. Fie.

Uneori, tot ce înveţi te-nvaţă.
Îmi miros mâinile a viaţă.

Si tu?...mai vrei sa te ating?